Acțiuni în instanță
De multe ori, în urma consultației avocațiale, rezultă necesitatea unei acțiuni în Instanță. De aceea, echipa AVOline poate acționa și prin demararea unei acțiuni în Instanță
Ce este o acțiune în instanță?
De foarte multe ori, în urma consultației avocațiale, rezultă necesitatea unei acțiuni în Instanță. De aceea, echipa noastră de avocați poate acționa și prin demararea unei acțiuni în Instanță, atunci când este cazul.
Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces. Este modalitatea prin care părțile soluționează situațiile și disputele cu privire la multitudinea de dispute ce apar între persoanele fizice și/sau juridice.
Oricine are o pretenție împotriva unei alte persoane ori urmărește soluționarea în justiție a unei situații juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanței.
Înainte de acționa în instanță, împreună avem de parcurs o activitate premergătoare sesizării instanței.
Primul pas este să ne expuneți starea faptică a situației pe care o aveți, să ne prezentați înscrisurile pe care le dețineți în legătură cu această situație pentru ca avocatul să poată încadra situația de fapt în normele dreptului substanțial.
Filtrul juridic este cel care inserează situația dumneavoastră faptică în normele de drept și înregistrarea acțiunii la instanță marchează momentul începerii procesului civil.
Alături de a stabili punctul de plecare al acțiunii în instanță, este necesar să aflăm care este destinația la care dumneavoastră vă doriți să ajungeți cu privire la situația pe care o avem în vedere pentru a face o analiză și să verificăm în ce măsură este posibil acest parcurs pentru că împreună pornim într-o Călătorie Judiciară.
De foarte multe ori, în urma consultației avocațiale, rezultă necesitatea unei acțiuni în instanță. De aceea echipa noastră de avocați este aici și pentru a acționa pentru clienții noștri atunci când este necesară demararea unei acțiuni în instanță.
NU GĂSEȘTI CEEA CE CAUȚI?
GATA SĂ TE ASCULTE ȘI SĂ TE AJUTE
Cum te ajutăm
Îți spunem exact unde stai, ce opțiuni ai și pașii concreți, în scris.
Suma plătită pe consultație se deduce integral din onorariul cazului, dacă mergem mai departe împreună.
Video securizat direct din browser, telefon, sau față în față la biroul din Pipera.
Tot ce ne spui e protejat de secretul profesional al avocatului.
Întrebări frecvente
De la 200 RON (Orientare rapidă) pentru un contract scurt, la consultație primești și recomandările în scris.
Da, te putem reprezenta în negociere sau te pregătim cu argumentele juridice potrivite.