Răspundere civilă delictuală
Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impun și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Răspunderea civilă delictuală
Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care are discernământ și încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, iar în cazuri anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
Răspunderea civilă delictuală trebuie analizată într-un context dinamic, evolutiv, ținând cont de tot ceea ce înseamnă actualitate socială. Astfel, focusarea este pe victima faptei ilicite, principala persoană interesată de soluționarea diferendului civil fiind aceasta.
Așadar, în sistemul judiciar întâlnim cu consecvență astfel de acțiuni ce au ca obiect repararea prejudiciului în materie de răspundere civilă delictuală.
Pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală, este necesar să fie întrunite cumulativ mai multe condiții. Prejudiciul produs trebuie să fie cert, atât sub aspectul existenței, cât și sub aspectul întinderii sale, de unde a rezultat ideea în practica judiciară, că sunt inadmisibile cererile de despăgubiri simbolice, considerându-se că astfel nu este îndeplinită condiția prejudiciului cert.
Prejudiciul poate fi unul actual, dar și unul viitor, dacă se demonstrează că este cert sub aspectul existenței și al cuantumului, neluându-se în calcul un prejudiciu eventual, a cărui producere nu este certă.
Plecând de la prejudiciu și continuând cu fapta ilicită, legătura de cauzalitate și încheind, acolo unde este cazul, cu imputabilitatea faptei, oricât de gravă ar fi o faptă ilicită, răspunderea civilă delictuală poate interveni doar dacă s-a produs un prejudiciu cuiva și se reduce la repararea pagubelor cauzate.
Fiind un tărâm complex, este necesar ca avocatul să vă facă o radiografie a situației, dumneavoastră să înțelegeți parcursul și potențialele soluții și să puteți lua o decizie informată în ce măsură sunteți dispuși să porniți la drumul angajării răspunderii civile delictuale a celui care v-a produs neplăceri.
Pentru acest gen de spețe, se începe cu o consultanță și o analiză pentru a stabili în ce punct este situația și dacă este deja cazul să se acționeze în instanță.
Alte servicii Juridice care te pot interesa
Răspundere civilă contractuală
Cum te ajutăm
Îți spunem exact unde stai, ce opțiuni ai și pașii concreți, în scris.
Suma plătită pe consultație se deduce integral din onorariul cazului, dacă mergem mai departe împreună.
Video securizat direct din browser, telefon, sau față în față la biroul din Pipera.
Tot ce ne spui e protejat de secretul profesional al avocatului.
Întrebări frecvente
Ordonanța de plată e rapidă și ieftină pentru creanțe certe, la consultație stabilim strategia și costurile exacte.
Da, e cel mai ieftin litigiu: cel evitat. Pachetul de 45 de minute include analiza detaliată a actelor.