Rezoluțiune & reziliere contracte
Rezoluțiunea reprezintă mecanismul juridic prin intermediul căruia se realizează desființarea unui contract pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare dintr-o dată
Rezoluțiunea și rezilierea contractelor
În momentul în care încheiem contracte, este necesar să ținem cont că este posibil ca acestea să nu funcționeze până la capăt și să nu aibă rezultatele scontate, din mai multe motive, unele ce pot ține chiar de conduita uneia dintre părți. De aceea stipularea unor clauze specifice face ca desființarea unui anumit contract să se poată face mai greu sau mai ușor.
Prezența profesionistului juridic este esențială când doriți să desființați un contract pentru a lua deciziile optime ale momentului în care vă aflați.
Evident că este o procedură complexă pentru care avocatul are o experiență ce se traduce în zeci de cărți citite pe acest subiect și în și mai multe spețe avute în portofoliul său de reușite.
Cum puteți desființa un contract?
Prin rezoluțiune sau reziliere, în funcție de particularitățile juridice ale contractului și a momentului în care aveți nevoie să faceți acest lucru.
Rezoluțiunea reprezintă mecanismul juridic prin intermediul căruia se realizează desființarea unui contract pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare dintr-odată (de pildă, vânzare, donație, schimb etc.).
Rezilierea are în vedere desființarea contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate în cadrul unui contract cu executare succesivă (locațiune, leasing, rentă viageră etc.).
Termenul de rezoluțiune desemnează desființarea, cu efecte retroactive, a contractelor, iar rezilierea, desființarea, cu efecte pentru viitor, a contractelor.
Principala regulă în materia desființării contractelor are în vedere situația în care o parte a contractului nu își execută obligațiile, atunci, prima opțiune a celeilalte părți este să invoce neexecutarea culpabilă a prestației debitorului său. De aceea, dacă neexecutarea este imputabilă debitorului, creditorul cocontractant are recunoscut un drept de opțiune, între executarea silită în natură a obligațiilor contractuale (dacă acest lucru mai este posibil), rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin.
Codul Civil recunoaște creditorului un veritabil drept la rezoluțiune sau reziliere.
Așadar, urmare a întârzierii și dacă obligația nu mai este posibil să fie executată silit (în natură) sau dacă creditorul cocontractant nu dorește acest lucru, se poate solicita desființarea contractului.
Rezoluțiunea are ca efecte desființarea retroactivă a contractului, însă aceasta poate opera în anumite situații, numai pentru o parte a actului respectiv, când executarea acestuia se poate divide.
Este posibil ca desființarea contractului prin rezoluțiune sau reziliere să fie dispusă de către Instanța de Judecată la cererea creditorului cocontractant, caz în care putem discuta despre o rezoluțiune/reziliere judiciară însă, mai este posibil ca această sancțiune în oricare dintre formele sale, să fie aplicată în mod direct de către creditor, ca o cale "extrajudiciară" prin intermediul declarației unilaterale de rezoluțiune/reziliere.
Condițiile generale pentru invocarea rezoluțiunii/rezilierii:
fapta ilicită prin neexecutarea obligației contractuale;
punerea în întârziere a debitorului.
De asemenea, este nevoie ca partea care invocă rezoluțiunea să fi executat sau să fie gata să-și execute obligația sa contractuală. Judecătorul va avea o anumită putere de apreciere asupra acestor condiții deoarece, el constată dacă aplicarea acestei sancțiuni este potrivită cu împrejurările cauzei sau dacă nu este mai echitabilă o executare silită în natură sau prin echivalent.
Aceste elemente de incertitudine de mai sus, pot fi înlăturate în cazul în care părțile sau legea stipulează desființarea contractului fără intervenția instanței de judecată pe temeiul înțelegerii părților sau pe cel al unei dispoziții legale.
Această rezoluțiune (desființare) de drept intervine prin simplul fapt al neexecutării obligației unei părți. Însă, pentru a fi în prezența unei asemenea rezoluțiuni de drept, trebuie să avem în vedere, fie o prevedere a legii, fie o clauză a părților în acest sens (pactul comisoriu).
Așadar, efectul juridic cel mai important al declarației de rezoluțiune unilaterală, este acela că legea sau părțile (prin voința lor contractuală), permit creditorului ca în caz de neexecutare a obligației debitorului cocontractant, să emită el un asemenea act, care practic va înlocui hotărârea instanței de judecată. În această ipoteză, dacă debitorul apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a opera rezoluțiunea, se va adresa instanței de judecată, unde poate solicita să se constate neîndeplinite acele condiții și că declarația este nulă tocmai pentru aceste motive. Astfel, se poate răsturna modul de a sesiza instanța de judecată în cazul rezoluțiunii.
După cum puteți observa, tărâmul contractual este extrem de complex , de aceea este necesar să beneficiați de asistență juridică nu doar la întocmirea contractului, cât mai ales dacă doriți desființarea acestuia prin rezoluțiune sau reziliere.
Desființarea contractului este demersul logic atunci când nu mai este posibilă continuarea acestuia, însă pentru a vă proteja de neplăceri suplimentare generate de o decizie ce nu ar lua în calcul efectele juridice, este necesar să faceți acest demers asistat de profesionistul juridic.
Alte servicii Juridice care te pot interesa
Răspundere civilă contractuală
Cum te ajutăm
Îți spunem exact unde stai, ce opțiuni ai și pașii concreți, în scris.
Suma plătită pe consultație se deduce integral din onorariul cazului, dacă mergem mai departe împreună.
Video securizat direct din browser, telefon, sau față în față la biroul din Pipera.
Tot ce ne spui e protejat de secretul profesional al avocatului.
Întrebări frecvente
Ordonanța de plată e rapidă și ieftină pentru creanțe certe, la consultație stabilim strategia și costurile exacte.
Da, e cel mai ieftin litigiu: cel evitat. Pachetul de 45 de minute include analiza detaliată a actelor.